Te invit la… poveste. Aici putem vorbi despre noi, despre cum suntem, poate nu intotdeauna asa cum am visat sa fim, despre prieteni si dusmani, sperante, esecuri (sentimentale sau profesionale), iubiri, neiubiri, reusite, dezamagiri…
Un jurnal electronic este un excelent exercitiu de sinceritate, dar si de stil.  Nu trebuie sa ai talent jurnalistic pentru asta. Este suficient sa iti doresti sa o faci, sa iti doresti sa vorbesti despre tine. Daca vei folosi un nickname, poate confesiunile tale vor fi si mai sincere. Ne vom supune bunului simt, autocenzurandu-ne, eliminand expresiile licentioase sau agresivitatile verbale.
Nimic din ceea ce se va scrie aici, pe blog, nu trebuie sa ne lase indiferente, deoarece vom vorbi despre viata noastra.
Cand mi-a spus Cristina, care se ocupa de site-urile revistelor din compania noastra Publimedia, fiind eminenta cenusie de la New Media, sa scriu un cuvant de intampinare catre useri, recunosc, m-am nelinistit. Doamne, ce sa scriu, cum sa scriu? Orice as zice, voi fi sincera. Mai bine tac (si voi veti intelege) decat sa fiu altfel decat sunt: om bun. Nu-i asa ca este nashpa sa fii bun? Eu am patzit-o de multe ori. Bunatatea mi-a fost luata drept naivitate, inabilitate sau, si mai rau, prostie. M-am necajit, m-am revoltat, m-am gandit ca poate a sosit momentul sa ma schimb… dar nu. Niciodata nu va sosi momentul sa fiu rea, ipocrita, mincinoasa, impertinenta, chiar daca imi tot zumzaie prin cap vorbele alea din popor: “Obraznicu’ mananca praznicu’, iar delicatu’ - kktul”.
In urma unor “experiente” nefericite, am ajuns sa cred ca bunatatea este, de cele mai multe ori, o povara. Am invatat, insa, sa o port cu gratie si cu capul sus.
Pentru inceput, cam atat.