Introduceti aici numele si parola.

Utilizator: Parola:

InregistrareAi uitat parola?
Telenovela TA!
Crezi ca Patito din "Ratusca cea urata" cunoaste identitatea adevaratului ei tata?
Da
Nu

Sanatate

Soare cu masura!

Abia astepti vacanta ca sa pleci la mare sau la munte. Te vei distra si vei profita la maximum de apa, soare si odihna

Daca, in privinta apei si a relaxarii, poti sa-ti faci de cap, cu soarele ar trebui sa fii ceva mai moderata. Medicii dermatologi atrag atentia an de an ca numarul persoanelor cu cancer de piele creste. Iar aceasta boala vine tocmai din expunerea prelungita la razele ultraviolete.

Paza buna trece primejdia rea!
Stiu ca tanjesti dupa putin rasfat din partea soarelui. Si, de ce nu, dupa o tenta aramie a pielii? Poti sa obtii ceea ce iti doresti si fara sa iti pui pielea in pericol. Asta presupune sa nu stai la plaja decat in orele diminetii si, eventual,  dupa amiaza (dupa orele 17). Sa nu te expui la soare fara sa iti fi aplicat pe piele o crema cu factor de protectie solara peste 15. Din doua in doua ore sa repeti procedura, mai ales daca intri in apa. Sa nu-ti lipseasca accesoriile de tipul: ochelari de soare, umbreluta, sapca sau palarie de protectie.

Daca pana acum nu ai facut nimic din toate acestea, e cazul sa te blindezi. Fiindca soarele, desi pare inofensiv, este foarte periculos, chiar daca acest lucru nu se simte imediat. Medicii dermatologi sustin ca adultii, care in copilarie au suferit 4-5 arsuri solare, sunt cu 10-40% mai predispusi la cancer cutanat decat ceilalti.

Vindecare pana la ultima celula
Pielea este un organ sensibil, care trebuie tratat cu gingasie. Acorda-i atentia cuvenita, daca nu vrei sa se imbolnaveasca. In cazul in care observi ca ti-au aparut alunite pe piele, ca s-au marit cele existente ori s-au deformat, ar fi bine sa te duci la der­ma­tolog. O mica sangerare a alunitei respective, o mica modificare poate fi un semn ca ceva e in neregula. Nu te duce imediat cu gandul la cancerul cutanat, dar nici nu te culca pe o ureche! Doar medicul specialist iti poate spune ce e. Gratie unei noi metode chirurgicale, tehnica Mohs, acum se poate stabili exact unde sunt celulele canceroase. In plus, tehnica ofera o rata de vindecare a bolii de 99%. Metoda a fost prezentata, in premiera, si in Romania, in cadrul Conferintei Nationale de Medicina Estetica, ocazie cu care au fost diagnosticati si operati 15 romani cu diferite forme de cancer de piele.

„Tehnica Mohs consta in indepartarea succesiva a tuturor straturilor cutanate afectate de cancer, pana la ultima celula. Tumora se vede intinsa la microscop ca pe cadranul unui ceas, permitand medicului sa stie pana unde se intinde tesutul afectat care trebuie eradicat“, a declarat dr. Mihaela Leventer, medic dermatolog. In Romania, metoda se aplica numai in sistem privat, pretul variind intre 2000 -10.000 dolari.

Articol de: AlexandraManaila aparut in: nr. 9/mai 2007
PrintTrimite unui prietenAlte articole de acest autor