
Lucecita nu e Michelle
"Acest personaj mi-a oferit multe satisfactii si am invatat enorm in perioada in care l-am interpretat, pentru ca una este sa studiezi actoria si alta este sa o practici cu adevarat si sa fii inconjurata de toata aceasta lume fascinanta", a declarat Michelle Manterola. Dupa spusele actritei, "Lucecita este o fata foarte liberala, cocheta, pe care o incanta barbatii". "Personajul Lucecita nu da doi bani pe consecintele lucrurilor, ea actioneaza instinctiv si, daca i se pare ei ca merita, o face si gata."
Michelle a mai afirmat ca nu se identifica cu personajul ei, pentru ca se considera mai responsabila, mai "de casa" si mai fidela persoanei iubite. "Partea buna a actoriei e ca te poti dedubla si poti face lucruri pe care eu, Michelle, nu le-as face", a mai adaugat actrita.
Cum e sa fii sora mai mica
"Prima mea experienta ca actrita de televiziune s-a petrecut in cadrul productiei "Al filo de la ley", unde am interpretat-o pe Jessica, o balerina. Sora mea a avut o influenta foarte mare asupra mea pentru ca suntem foarte apropiate. Inca din copilarie a trezit in mine dorinta de a cunoaste mai bine acest mediu artistic."
"Pot spune cu mana pe inima ca tot ce am realizat pana acum a fost prin propriile mele forte, iar sora mea mi-a fost un bun sprijin in momentele fericite, cand am aflat ca am obtinut rolul Lucecitei", a adaugat focoasa bruneta. Dupa ce a terminat filmarile la telenovela Anita, actrita a spus ca nu are planuri, pentru ca se ghideaza dupa principiul "traieste momentul!", dar telul ei este sa joace in filme si sa ajunga sa lucreze alaturi de sora ei, daca i se va da ocazia. In afara de actorie, Michelle este si cantareata, la fel ca Patty, iar daca intr-o zi i se va da ocazia sa scoata un album, o va face. "Sunt foarte mandra ca sunt mexicanca si imi iubesc mult tara. Am visat intotdeauna sa ajung o actrita buna si sunt sigura ca voi realiza tot ce-mi propun".
Michelle si Ricky Martin
"Am ajuns la Miami in vacanta si, din pura intamplare, regizorul videoclipului surorii mele organiza un casting pentru videoclipul lui Ricky Martin, si am fost si eu chemata sa dau probe", spune actrita.
"A fost foarte hazliu pentru ca eu m-am intors de la Miami si m-am intalnit cu fratele meu, Jorge, la aeroport, care mi-a zis ca eram cautata de cateva ore pentru a mi se spune ca am fost aleasa pentru videoclip. Mi-am luat valizele si m-am intors inapoi la Miami in aceeasi zi."
"IN LOC SA CONSIDER UN OBSTACOL FAIMA SURORII MELE, PATY MANTEROLA, O VAD CA PE O OPORTUNITATE PENTRU MINE."















