
Considera ca relatia cu Carlos este mai matura decat celelalte si ca plecarile lui dese (fiind regizor) prin tara nu fac decat sa ajute relatia. Pe de alta parte, cei doi au proiecte comune si in domeniul profesional. Ea joaca in piesa "Cruzes! Festa Surpresa" si in "Beijo na boca", pe care el le regizeaza. Ultima dintre ele se adreseaza publicului adolescent, Isabela considerand ca e bine ca cei de varsta fiicei sale sa stie unele lucruri despre relatii.
A declarat ca nu o sperie deloc faptul ca se apropie de varsta de 40 de ani. Fiind mignona si obisnuind sa poarte haine tineresti, e convinsa ca varsta nu i se intipareste pe chip. "Sunt multumita de mine si de viata mea. Observ schimbarile care au loc, nu mai arat ca la 15 ani, dar nu-mi fac griji! Consider ca acum arat mai bine decat atunci cand am pozat pentru Playboy. As poza din nou dezbracata, daca as primi o suma care sa merite. Nu am inhibitii, nu sunt pudica si nu ma feresc sa-mi arat corpul", a declarat ea intr-un interviu pentru revista Gente.
Cum ai decis sa ai din nou copii, avand in vedere faptul ca, atunci cand ai ramas insarcinata din nou, cei doi copii ai tai mai mari aveau deja 18 si respectiv 13 ani?
Sunt casatorita iar sotul meu nu avea alti copii. Mi-a facut mare placere sa-mi cresc copiii si am vrut sa reinnoiesc experienta. A fost o surpriza extraordinara sa aflu ca vor fi gemeni. Sotul meu isi dorea doi copii, dar i-am spus ca nu mai am varsta potrivita pentru inca doua sarcini. Asa ca Dumnezeu mi-a trimis doi in acelasi timp. A fost o nebunie! O surpriza ce nu-mi imaginam ca mi se va intampla. Eu consideram ca gemenii se nasc ori in filme, ori in urma unor tratamente. A fost unul dintre cele mai minunate lucruri care mi s-au intamplat in viata.
Cum impaci postura de mama de adolescenti cu cea de mama de copii mici?
Nu trebuie sa impac nimic. Cei doi copii mai mari ma ajuta la cresterea celor mici. Sunt foarte intelegatori.
E greu sa cresti gemeni si sa le diferentiezi personalitatile?
Sincer, au avut temperamente diferite si inainte de a se naste. La cresterea lor m-a ajutat foarte mult un inger care a aparut in viata mea, Sonia, doica copiilor. Deasemenea, exista Carla, care lucreaza cu mine de peste 13 ani. Cel mai important este insa Carlinhos, care e un tata cum nu mi-am imaginat ca exista. Exista deci o echipa completa care colaboreaza la cresterea lor.
Esti o mama severa sau indulgenta?
Sunt si una si alta, depinde de moment. Avem o relatie deschisa si discutam despre orice problema doresc ei. Nu ma port diferit cu ei doar pentru ca fac parte din generatii diferite. Cred ca, pentru cresterea copiilor, e nevoie de aceleasi ingrendiente: dragoste si atentie.
Cum e pentru tine sa fii faimoasa?
Pentru mine totul vine foarte natural. Face parte din viata mea, la fel ca mersul la piata sau la banca. Oamenii ma recunosc, vor sa-mi vorbeasca, simt ca fac parte din viata lor. Imi place sa ma inteleg bine cu oamenii. Imi plac oamenii simplii, care vin si-ti vorbesc ca si cum te-ar cunoaste de-o viata.
Ce sfat le dai viitoarelor mame si celor care au deja gemeni?
Sa respire adanc, pentru ca a fi mama de gemeni inseamna de doua ori mai multe griji, dar si bucuriile vin la dublu. Mult noroc si liniste pentru toate mamicile!
"ISABELA ESTE, FARA INDOIALA, UNA DINTRE ACTRITELE MELE PREFERATE. MA SIMT FOARTE SIGUR CAND LUCREZ CU EA. NATURALETEA EI MA INCANTA."
Gilberto Braga, producatorul telenovelei Celebritate
Carte de vizita
Nume: Isabela Garcia
Data si locul nasterii: 11 iunie 1967, Rio de Janeiro, Brazilia
Zodia: Gemeni
Stare civila: - casatorita cu regizorul Carlos Thire
De stiut:
- are 1,52 m. inaltime si 47 de kilograme
- este sora actorilor Rosana Garcia si Ricardo Garcia
- a fost angajata in televiziune de la varsta de patru ani, fiind considerata la momentul respectiv o Shirley Temple braziliana
- are un fiu, pe nume Joao Pedro, cu primul sot, muzicianul Marcelo Bonfa (fost membru al formatiei Legiao Urbano), si o fiica, Gabriela, cu cel de-al doilea, fotograful Andre Wanderley; celui de-al treilea i-a daruit o pereche de gemeni, Francisco si Bernardo, nascuti pe 23 aprilie 2005, in Rio de Janeiro
- Malu Mader este nasa de botez a fiului ei, Bernardo, iar Rosana Garcia, sora Isabelei, l-a botezat pe Francisco
- casatoria cu Marcelo Bonfa a durat doi ani si jumatate iar cea cu Andre Wanderley a durat timp de sapte ani;
- fiul ei, Joao Pedro, s-a nascut dupa ce actrita se despartise de tatal acestuia, Marcelo Bonfa; sarcina a fost atat de neasteptata, incat Isabela si-a dat seama ca este gravida abia cand era deja in luna a patra
- a avut o relatie de un an cu actorul Guilherme Fontes, pe care l-a cunoscut in 1988, cand juca in Bebe a Bordo
- actualul ei sot, Carlos Thire, este fiul lui Cecil Thire si nepotul Toniei Carrero
- a declarat ca nu i-ar placea ca vreunul dintre copiii ei sa ajunga artist, desi Gabriela isi doreste sa fie cantareata iar Joao este deja solist si chitarist intr-o formatie, GI Joe
- fiica ei ar putea ajunge un fotograf de succes
- a aparut in versiunea braziliana a revistei Playboy, in august 1988; a primit propunerea de a poza din nou in 2004
- este buna prietena cu actrita Ines Galvao
- a fost nasa de botez pentru 11 copii
- si-a petrecut copilaria in zona de nord a orasului Rio, in Vaz lobo si Vila Isabel
- si-a anulat toate obligatiile profesionale atunci cand fiule ei cel mare a trebuit sa fie operat pentru ca isi sparsese nasul jucand fotbal american
- a trebuit sa se tunda scurt si sa-si vopseasca parul intr-o nuanta mai inchisa pentru rolul din "Como Uma Onda"
- a dat voce uneia dintre vacutele din editia braziliana a filmului animat "Nem que a vaca tusa", produs de Disney
- ii place bucataria italieneasca
Filmografie selectiva: Ninguem segura essas mulheres (1976) – Patricia; Vejo a lua no ceu (1976) – Doro; Nina (1977) – Isadora; Pai heroi (1979) – Angela; Agua Viva (1980) – Maria Helena; O amor e nosso (1981) – Maria; Corpo a corpo (1984) – Heloisa Fonseca; De quina pra lua (1985) – Maria de Fatima; Anos dourados (1986) – Rosemary; Roda de fogo (1986) – Ana Maria D’Avila; Bebe a bordo (1988) – Ana; O sexo de anjos (1989) – Isabela; Lua cheia de Amor (1990) – Mercedes Miranda; Sonho meu (1993) – Lucia; Irmaos coragem (1995) – Lidia Siqueira; O Amor esta no ar (1997) – Flora; Labirinto (1998) – Yoyo Galhardo Martins Fraga; Andando nas nuvens (1999) – Oneide; Estrela – Guia (2001) – Luciana Teixeira; Celebritate (2003) – Eliete; JK (2006) – Dea; A Diarista (2006) – Michelly; Paginas da vida (2006) – Eliete Coimbra.















